Noica

 

A fost filosoful ţării sale. Tema vieţii lui – fiinţa.

În gîndirea sa, orice parte conţinea întregul, inclusiv principiile sale.

Noica şi-a trait riguros destinul. Cei 15 ani de exil, respectiv de închisoare din timpul regimului comunist i-a folosit acumulînd experienţe şi avansînd în opera sa filosofică.

Grupul discipolilor constituit în jurul acestui gînditor de seamă l-a urmat, după cei 10 ani de cercetare in Bucureşti şi în singurătatea ultimului său domiciliu, ales în Transilvania, la Păltiniş.

Cînd i-a venit timpul, Dumnezeu i-a trimis, probabil zîmbind, mesagerul său.

 

*În zorii unei zi de noiembrie un zgomot îl trezi pe filosoful de 78 de ani. Un şoricel pare să se fi rătăcit în camera sa. Ameţit de somn se ridică din pat, căută să facă lumină şi se împiedică de marginea covorului. Căzu atît de nefericit, încît îşi fractură şoldul. Un prieten îl găsi cîteva ore mai tîrziu şi organiză un transport cu salvarea la Sibiu.

În ziua următoare întîmplarea se repetă.

Cînd unul dintre discipolii săi îşi vizită mentorul în spital, află de la doctor că Noica încercase să se scoale din pat. Auzise din nou acel zgomot şi avusese impresia că şoricelul l-a însoţit în spital. Iar fiindcă i se păruse incredibil, vrusese să verifice. Comentariul lui Noica către discipolul său: "Da, da, şoricelul ăsta îmi roade conştiinţa."

În ziua următoare i s-a diagonsticat o infecţie pulmonară. Patru zile mai tîrziu Noica îi scria soţiei sale că era pregătit pentru orice, dar şi că era optimist în ce priveşte însănătoşirea.

A urmat însă embolia pulmonară. Un cheag de sînge pornit din zona fracturii a ajuns la plămîn. Deşi embolia îi îngreuna considerabil respiraţia, starea pacientului părea totuşi să se îmbunătăţească. Deja două zile mai tîrziu, în ciuda respiraţiei şuierînde, Noica ar fi fumat cu mare plăcere pipă.

Dar a urmat agonia.

După o perioadă de lungă inconştienţă filosoful se trezi brusc, rosti un cuvînt german şi intră definitiv în coma, din care nu s-a mai trezit. Moartea clinică a fost stabilită pe data de 4 decembrie 1987, la ora unu si douăzeci.

 

În drumul său către Dumnezeu filosoful a zărit ceva atît de copleşitor şi s-a oprit din murire o clipă, trebuind să o spună şi lumii.

Exprimat în precizia unui singur cuvînt, care nu aparţine limbii sale materne.

Indiferent ce anume i-a ros conştiinta, indiferent de păcatul făcut sau resimţit, în ora morţii sale el a aflat în sfîrşit ceea ce dorise, ceea ce rîvnise.

Primirea supremă.

Necondiţionarea iubirii lui Dumnezeu.

 

Ultimul său cuvînt a fost: Unbedingtheit.

 

 

 

*Datele referitoare la căderea lui Noica, evoluţia bolii şi împrejurările morţii sale au fost preluate din "Jurnalul de la Păltiniş" al lui Gabriel Liiceanu, editat la editura Humanitas, Bucureşti.

 

 

Dagmar Pavalache

29.12.2013, Landsberg am Lech

(traducere, corectare - RP, 14.5.2016)

 

 

(Bedingungen=condiţii, împrejurări, circumstanţe,

unbedingt=neapărat, necondiţionat, absolut;

de aici: Unbedingtheit;

nota trad.)